Acasă » Știri » Avertizare de ultimă oră! Cod portocaliu de fenomene atipice în România

Avertizare de ultimă oră! Cod portocaliu de fenomene atipice în România

De: Cristian Lisandru 24/01/2019 | 07:25
Avertizare de ultimă oră! Cod portocaliu de fenomene atipice în România

Nord-estul, sud-estul, sudul, centrul și sud-vestul țării se află, începând de joi de la ora 4 până vineri la ora 14.00, sub cod galben de ploi, ninsori viscolite şi polei. Vântul va sufla cu 70 de kilometri pe oră în Muntenia, Moldova și la munte. Potrivit meteorologilor, în majoritatea regiunilor va ploua, va fi lapoviță și, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, va ninge și va fi viscol în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

În zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații abundente, astfel încât în intervalul menționat se vor acumula cantități în general de 25 – 50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, unde și vântul va avea intensificări cu rafale de 60 – 80 km/h, viscolind și troienind zăpada.

La altitudini mai joase, precipitațiile vor fi în special sub formă de ploaie și lapoviță, favorizând topirea stratului de zăpadă. În cea mai mare parte a Moldovei și în zona Carpaților Orientali va ninge mult, se va depune un strat nou de zăpadă, consistent, iar vântul se va intensifica.

În județele Bacău, Neamț, Iași, Suceava, Botoșani și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă consistent.

Cod portocaliu de polei în opt județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineață, o atenționare cod portocaliu de depuneri semnificative de polei, pentru opt județe din țară, valabilă în următoarele ore.

Județele vizate de atenționare sunt Ialomiţa, Prahova, Brăila, Buzău, Ilfov, Vrancea, Galați și Călăraşi, iar atenționarea expiră la ora 11.00.

Nord-estul, sud-estul, sudul, centrul și sud-vestul țării se află, începând de joi de la ora 4 până vineri la ora 14.00, sub cod galben de ploi, ninsori viscolite şi polei. Vântul va sufla cu 70 de kilometri pe oră în Muntenia, Moldova și la munte.

Vântul va spulbera zăpada

În județele Vaslui și Vrancea vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului. Local și temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 – 55 km/h și peste 70 km/h la munte, viscolind și spulberând zăpada.

În nordul și vestul Olteniei și în nordul Munteniei va ploua, iar în centrul și nord-estul Munteniei și în sud-estul Moldovei vântul va sufla cu putere și va fi polei.

Temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă cuprinse în general între 10 și 25 l/mp. De asemenea, în centrul și nord-estul Munteniei și în sud-estul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 70 km/h și se va semnala polei.

Codul galben intră în vigoare joi la ora 4 și va fi valabil până vineri la ora 14.00.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Nutriționistul Mihaela Bilic spune adevărul despre MICII din comerț. Câți mititei ar trebui să mâncăm, de fapt? „Să încingem grătarele!”
Nutriționistul Mihaela Bilic spune adevărul despre MICII din comerț. Câți mititei ar trebui să mâncăm,...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Imagini INCENDIARE! Ea l-a despărțit pe Dorian Popa de IUBITĂ: „Vă place mai rău decât ciocolata”! Bianca e instructor de fitness și arată perfect
Imagini INCENDIARE! Ea l-a despărțit pe Dorian Popa de IUBITĂ: „Vă place mai rău decât...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Gopo 2024. Vedetele care au strălucit pe covorul roșu
Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Gopo 2024. Vedetele care au strălucit pe...
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu 20.000 de dolari bucata
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Bianca Comănici, la un pas de operație: „Mă îngrozește gândul. O să arăt diferit”. Prin ce intervenție urmează să treacă fosta concurentă de la „Puterea dragostei”
Bianca Comănici, la un pas de operație: „Mă îngrozește gândul. O să arăt diferit”. Prin...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și Sebastian: „Fiecare are ceva al lui. Sebastian e un băiat frumos, vorbește frumos.”
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Băutura care te scapă de constipație. E delicioasă și plină de vitamine
Băutura care te scapă de constipație. E delicioasă și plină de vitamine
Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea panourilor fotovoltaice. E obligatoriu în Programul Casa Verde Fotovoltaice
Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea...
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe...
Alina Sorescu aruncă bomba. Răsturnare de situație: Asta nu s-a întâmplat din senin!
Alina Sorescu aruncă bomba. Răsturnare de situație: Asta nu s-a întâmplat din senin!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Actorul Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru presupuse agresiuni sexuale
Actorul Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru presupuse agresiuni sexuale
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Vești proaste pentru proprietarii de clădiri istorice. Urmează amenzi usturătoare
Vești proaste pentru proprietarii de clădiri istorice. Urmează amenzi usturătoare
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un preț uriaș!
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
Care este secretul relației de 8 ani a lui Mario Fresh cu Alexia. Ce spune artistul despre iubita lui
Care este secretul relației de 8 ani a lui Mario Fresh cu Alexia. Ce spune...
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte de Paște
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte...